“Vernisajul Vinului Ediția de iarnă”, eveniment emblematic al industriei vinicole din Republica Moldova, organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului în parteneriat cu Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Moldova (MĂR), revine din nou.
În acest sezon, Ediția de iarnă 2024 va debuta cu o sesiune business-to-business dedicată mediului de afaceri. În data de 06 decembrie 2024, între orele 15.00 – 17.00, sunt așteptați la Palatul Republicii numeroși antreprenori și manageri de achiziții din industria HoReCa, dar și alte sectoare cointeresate de cooperare pe acest segment.
Factorii de decizie din aceste industrii au prilejul de a cunoaște și de a savura noutățile sezoniere ce vor fi prezentate întâi mediului de afaceri, precum și publicului larg: vinuri, divinuri și spumante nou lansate, dar și vinuri medaliate la concursuri internaționale.
Sesiunea business-to-business oferă invitaților din aceste sectoare-cheie și oportunitatea de a discuta personal cu producătorii vitivinicoli, de a schimba informații cu privire la tendințele de consum din restaurante și de a identifica noi oportunități de colaborare și de creștere a afacerilor.
Profesioniștii participanți la sesiunea business–to-business beneficiază de invitații gratuite și vor putea rămâne pe toată durata de desfășurare a evenimentului.
După sesiunea B2B, evenimentul continuă, publicul larg fiind așteptat, în număr mare, în intervalul 17.00 – 22.00.
Ediția cu numărul XXII a „Vernisajul Vinului de Iarnă” reunește peste 80 de vinării excepționale, cu scopul de a promova cultura vinurilor pe piaţa internă şi a aduce în prim-plan calităţile remarcabile ale produselor locale. Evenimentul și-a confirmat statutul de platformă de comunicare între vinificatori și consumatori, dar și ca rampă de lansare pentru noile produse vinicole, îmbuteliate pentru a fi comercializate în diverse canale de distribuție.
MĂR – Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova este partenerul HoReCa în cadrul Sesiunii business-to-business.
Pentru a participa la Vernisajul Vinului, format B2B dar și pentru a avea acces gratuity, solicităm să vă înregistrați până la data de 02 decembrie 2024 pe link-ul dat: Participare B2B Vernisajul Vinului 6 decembrie 2024 | Palatul Republicii
Pentru mai multe detalii despre înscrierea la sesiunea B2B, contactați echipa Asociației MĂR, Telefon 068749927, E-mail contact@mar.md.